Tendinte de design interior in 2021: stiluri, culori, materiale

Tendinte de design interior in 2021: stiluri, culori, materiale

Era o vreme cand ne petreceam doar o parte din vietile noastre acasa. Pandemia de coronavirus a schimbat acest lucru si a avut impact si asupra tendintelor de design interior populare in 2021. Spre exemplu, stilul modern la jumatatea secolului a iesit din trenduri pentru ca oamenii prefera acum mobilier moale si confortabil, care-ti permite sa te relaxezi in voie. 

Si minimalismul este „pe cale de disparitie”, tocmai pentru ca a devenit nesustenabil pe timpul pandemiei, cand obiectele din casa par sa se adune din ce in ce mai mult. Pe langa acest lucru, o camera cu mult spatiu gol poate sa fie sufocanta daca iti petreci toata ziua acasa. Care sunt, insa, stilurile castigatoare in 2021?

 

Stiluri de design interior la moda in 2021

Maximalismul

Maximalismul in design interior a aparut ca reactie la minimalism, fiind complet opusul acestuia: fotografii inramate pe perete, colectii la vedere, mobila eclectica si un curcubeu de culori, texturi si stiluri. Maximalismul incurajeaza utilizarea spatiului in cel mai curajos mod posibil. Este foarte ornat, compus dintr-un mix de imprimeuri, excesiv si debordant de culori saturate. Pe scurt, e o combinatie ametioare de covoare, tapeturi, tablouri si fotografii.

Art Deco

Pornind din miscarea art nouveau, stilul de design interior art deco este elegant, functional si modern. Chiar daca dateaza inca din anii ‘20, este un stil cat se poate de actual, mai ales, in 2021, se pare. Este un design curajos, fluid, cu motive simetrice, patternuri si complet detasat de accente romantice. Plin de forme trapezoidale, triunghiulare, in zig-zag, de curbe elegante si motive solare, stilul art deco foloseste materiale precum otelul, oglinzile si cromul, sticla, marmura, abanosul si furnirul striat.

Granny chic

Stilul granny chic este relativ nou. A aparut in tendinte abia in 2011, cand designerii au inceput sa imbratiseze obiectele pastrate din generatie in generatie, ba, chiar sa le si cumpere din anticariate. Granny chic este diferit de alte stiluri vintage sau retro prin faptul ca obiectele de mobilier se gasesc in conditia lor originala, cu vopsea impecabila si, de ce nu, intr-o culoare intensa. 

Mai degraba decat sa inlocuiasca tapiteria florala de moda veche, designerii prefera sa o pastreze, chiar daca bate la ochi. Acest stil incorporeaza si obiecte de decor cum sunt platourile, cosurile impletite sau palariile vintage.

Shabby chic

Stilul shabby chic este, deseori, confundat cu granny chic. Desi, au multe elemente in comun, cum sunt obiectele de mobilier vintage, aceste stiluri sunt diferite. Shabby chic are un aspect romantic, plin de pasteluri, dantelarii, printuri florale delicate si mobilier deteriorat in mod deliberat. Imagineaza-ti o camera cu mobilier de un alb scorojit, cu multe tabolouri vechi in rama originala, perne cu imprimeuri florale sau cu dantela, obiecte cu o poveste de spus, de la tacamuri la cadelabre.

Culorile anului 2021

Culorile anului, potrivit Institutului Pantone

Daca vrei sa iti alegi paleta cromatica pentru zugraveli interioare, trebuie sa stii ca Pantone a ales doua nuante pentru a desemna culorile anului 2021: Illuminating, un galben plin de viata, si Ultimate Grey, un gri pal. 

Leatrice Eiseman, directorul executiv al Institutului Pantone, a spus despre acestea ca evidentiaza felul in care doua elemente exprima atat putere, cat si speranta, o speranta trainica, dar, si invioratoare.

Alte culori in tendinte

Ce alte culori se mai poarta in 2021? In primul rand, cele pamantii, a caror calitate naturala evoca stabilitatea, cresterea si potentialul. Nu doar atat, dar culorile primare sunt si ele la mare cautare, mai ales, ca arata grozav atunci cand apar pe fundalul unor culori neutre cum sunt cele pamantii. Adauga personalitate locuintei tale cu o lampa sau un obiect decorativ de un rosu sau un albastru vibrant!

Pe langa acestea, bronzul urban se numara si el printre culorile anului. Avand un efect cameleonic, in functie de intensitatea luminii naturale pe care o primeste, este o culoare care sugereaza confortul, relaxarea si serenitatea.

Texturi si materiale recomandate potrivit tendintelor in design interior

Materiale reciclate

Multi designeri inovatori au inceput sa incorporeze materiale reciclabile pentru a crea designuri inedite. Multumita tehnologiei, aceste solutii sustenabile nu sunt in niciun fel inferioare celor clasice, ba, chiar ne ofera mai mult confort si moduri interesante de a ne decora locuinta. Spre exemplu, exista mobilier facut din materiale ca algele, porumbul, bambusul sau pluta. Acest mod de abordare de a reduce si de a reutiliza ii face pe oameni sa renunte la plastic in favoarea obiectelor create de manufacturierii locali si de intreprinderile mici.

Fibrele naturale

Anul acesta, fibrele naturale, care au o calitate tactila, sunt in trenduri. Opteaza pentru catifea, pentru in si pentru stofa boucle. Aceste materiale nu sunt doar moi si confortabile, ci, si potrivite pentru folosire intensiva, daca le alegi ca tapiterie. 

Lemnul

Tendinte in design interior1

Lemnul este un material cald, care respira si are propriul suflu. Pe langa acest lucru, ce poate fi mai reconfortant decat sa te intorci acasa si sa fii intampinat de nuantele calde si pamantii ale lemnului. Poate fi folosit atat la finisarea peretilor si a pardoselilor, la realizarea obiectelor de mobilier si de decor.

Metalul

Desi, este folosit mai mult pentru finisajele bailor si ale bucatariilor, metalul poate avea multe alte scopuri, spre exemplu, in designul industrial. Fie pentru a accentua un perete, fie pentru a imbraca un corp de iluminat sau a da forma unui obiect de mobilier, metalul poate conferi locuintei tale acel je ne sais quoi pe care il cautai.

Sticla 

Cu totii cunoastem pretiozitatea obiectelor de mobilier din sticla si aerul elegant pe care il confera incaperilor in care acestea sunt folosite. Pe langa aceasta metoda de a integra sticla in viata de zi cu zi, ea mai poate fi folosita si pentru partajarea incaperilor. Un joc de intercalare a sticlei transparente si mate poate crea un efect spectaculos, mai ales, ca da impresia unui spatiu mai amplu, mai aerisit.

Piatra

Daca suntem nevoiti sa stam mai mult in locuintele noastre si ne e mai mereu dor de natura, nu ne ramane decat sa aducem natura inapoi in casa noastra. Si, ce mod mai „abrupt”, mai socant, sa facem acest lucru decat sa integram piatra, mai mult sau mai putin prelucrata, in vietile noastre. Spre exemplu, o lespede finisata doar partial poate deveni, cu usurinta, o masuta de cafea.

Decoratiunile si accesoriile

Pentru cei care iubesc decoratiunile colorate, lookul maximalist este solutia. Joaca-te cu patternuri, contraste si culori aprinse. Armonizeaza mixuri eclectice folosind diferite printuri, tapete sau mozaicuri. Jongleaza cu dimensiunile in ce priveste arta, alternand rame mici si mari, fie de foto, fie de tablouri, si nu da in laturi de la clash-uri intre patternuri sau intre culori.

Alege obiecte de mobilier sculpturale, fie ca sunt fotolii, candelabre sau lampadare. „Curatoriate” cu grija, figurile geometrice si formele organice pot sa intre in lumina reflectoarelor si ca creeze o atmosfera dramatica in spatii neutre. Iata ca sculpturalul nu trebuie sa fie doar de efect, ci, poate fi si functional. Cei care iubesc ceramicele, spre exemplu, pot lua mai multe obiecte geometrice din ceramica pentru a le grupa pe un pervaz sau in spatele unei vitrine.

Intoarce-te inapoi in timp alegand obiecte vintage, pentru a-ti decora locuinta. Fie ca sunt luate de la anticariat sau salvate dintr-o veche casa batraneasca, foloseste culori puternice pentru o estetica vibranta si coeziva. Cheia sta in abordarea care-ti oferta mai mult contrast. Poti construi acest look vintage gradual, asa ca, pe masura ce trece timpul, alege obiecte care au insemnatate pentru tine si adauga cateva accente pretioase, cum ar fi tesaturile bogate sau corpurile de iluminat statement.

Idei de amenajare a locuintei conform noilor tendinte in design interior

Cum faci sa respecti tendintele in design interior ale anului 2021, dar, sa si combini coerent piesele de mobilier, textilele si decoratiunile? Ei bine, suntem aici ca sa-ti dam cateva idei sau linii directoare despre cum sa integrezi aceste trenduri in casa ta.

Amenajarea dormitorului

Dulap alb / negru din MDF si fier Senj Vical

Cum ar fi sa-ti amenajezi dormitorul intr-un stil cu puternice influente art deco? In definitiv, stilul art deco e pe val in trendul anului 2021. Alege-ti cateva elemente care sa fie clasice pentru acest stil, spre exemplu, o oglinda cu motiv solar, rotunda si cu raze metalice extinzandu-se in afara ei si un dulap cu motive geometrice, jucause, in alb si negru.

Daca vrei sa duci stilul art deco si mai departe, atunci, pentru pereti, opteaza pentru un tapet cu detalii geometrice metalizate pe fundal alb sau negru. Iti promitem ca va fi nu doar coerent, ci, si impresionant. Nu uita nici de pat! Acesta poate fi ales intr-o nuanta de albastru regal, pentru un efect „wow” in momentul in care intri pentru prima data in dormitor. 

In ce priveste corpul de iluminat, poti opta pentru ceva original, care sa creeze un clash cu restul dormitorului in stil art deco. Poate fi chiar minimalist sau, de ce nu, un corp de iluminat sculptural, ca tot se afla in trendurile anului 2021!

Amenajarea bucatariei

Pastreaza cateva detalii art deco si in bucatarie, cum ar fi niste placi de faianta lungi si subtiri, de culoare verde, care pot fi dispuse in „V”. Daca, totusi, vrei ceva si mai dramatic, alege o reproducere supradimensionata de-a lui Alphonse Mucha, cat sa cuprinda toata intaltimea unui perete.

Incearca sa iti conturezi o bucatarie bitonala. Pe langa verdele stins al placilor de faianta, incorporeaza si culoarea lemnului deschis, care poate fi folosit pentru construirea insulei, dar si a dulapurilor. De la blatul de lucru la dulapuri, poti profita de libertatea de a explora diferite elemente de design. Ai ocazia sa te joci din plin cu suprafete bogate in detalii cum sunt striatiile lemnulului sau granulatiile, finisajele mate si cele laminate. Utilizeaza-le in juxtapunere pentru a crea puncte de interes in designul interior al bucatariei tale.

Amenajarea livingului

De ce sa nu pastrezi stilul art deco si in living room, numai ca, de aceasta data, sa ii dai un twist maximalist? Un art deco gone wild! Alege un fotoliu portocaliu din catifea, o canapea in acelasi stil, dar, intr-o culoare complementara: albastru. Daca te intrebi ce tip de covoare se poarta in living, in 2021, iti raspundem simplu: „Nu este relevant”! Trebuie doar sa se integreze armonios in designul tau maximalist, asa ca opteaza pentru unul colorat, spre exemplu, un covor albastru in mai multe ape.

Pe unul dintre pereti iti poti monta o oglinda sculpturala, iar, pe celalalt, adauga tablouri si fotografii, atat in culori tari cat si mai temperate cromatic. Daca ai nevoie si de o masa de cafea in stil art deco, opteaza pentru una cu forme rotunjite, din sticla, cupru si otel.

Daca te intrebi ce fel de culori sa-ti alegi pentru zugravelile interioare din living, inspira-te din cele alese de Pantone si fa-ti o sufragerie bitonala (galben si gri), cu un perete impartit in doua pe diagonala. Iti recomandam ca acest perete in doua culori sa fie folosit pentru dispunerea artei, in felul urmator: pe portiunea galbena sa stea tablourile temperate cromatic, iar, cea gri sa le gazduiasca pe cele in culori aprinse. Astfel, creezi un contrast interesant care sigur va fi de efect.

Nu doar atat, dar, la fel se poate intampla si cu piesele de mobilier. Spre exemplu, canapeaua si fotoliile, pentru ca sunt foarte colorate, pot sta contra peretelui gri, iar alte obiecte de mobilier care vin in culori neutre pot fi asezate contra peretelui galben.

 

Acestea sunt numai sugestiile noastre pentru un design interior actual in 2021. Evident, nu sunt batute in cuie. Ai suficient spatiu sa experimentezi, sa te joci si sa-ti creezi propriul tau design. Foloseste-te de ideile noastre pentru inspiratie, da-ti frau liber imaginatiei si vei reusi sa conturezi un design la ordinea zilei cat se poate de uluitor.